Crăciunul are legătură directă cu o sărbătoare druidă sau satanică. În timpurile păgâne, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mama a dat naştere copilului Zeu Soare. Sărbătoarea druidă avută în vedere se mai numește şi Yula, iar această zi se numea „ziua care nu este zi“.
Mai târziu, în vremea romanilor, sărbătoarea druidă s-a transformat în serbările închinate lui Saturn şi Mithras. Această sărbătoare romană avea menirea de a venera soarele şi a ajuns în Roma din Siria. Cultul Sol Invictus le aducea aminte oamenilor că iarna nu este veșnică, iar viața continuă cu mare bucurie odată cu trecerea ultimei zile de iarnă, 21 decembrie. Romanii sărbătoreau saturnaliile între 17 şi 24 decembrie.
În anul AD 274, solstiţiul a căzut pe 25 decembrie. Împăratul Roman Aurelian a proclamat dată ca „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii soarelui invincibil. În AD 320, Papa Julius I a menţionat 25 decembrie ca data oficială a naşterii lui Iisus Christos.
În AD 325, Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin, a introdus Crăciunul ca o sărbătoare fixă pe 25 decembrie. A mai introdus şi Duminică, în a 7-a zi din săptămână, şi o „sărbătoare mobilă” – Paştele. În AD 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor săi să celebreze naşterea lui Iisus pe 25 decembrie.
După Orator.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu