Hora Unirii

de Vasile Alecsandri

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

Ar trebui

de Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu..

Preludiu muzical

Trebuiau să poarte un nume

de Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrîn,
Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii -
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămînea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptăţii,
ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

În fericire

de George Bacovia

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase poveşti ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...
Viaţa se duce-n şir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...

Constituţia UE în versuri

de Traian Danciu

Conducătorii europeni nu reuşesc să-i convingă pe concetăţenii lor să accepte noul proiect de constituţie. Nu contează: un colectiv de artişti a decis să rescrie documentul în versuri. Poetic şi suprarealist.

„Aşa cum Shakespeare îşi poate permite/ să-şi sufle nasul în batista Desdemonei,/ vreau şi eu să mă joc de-a toreadorul cu taurul ce a răpit-o pe Europa,/ să-l răpun înfigându-i pixul meu cu cerneală simpatică între coarne”, astfel începe articolul 44 al Constituţiei europene în versuri. Citim mai departe : „ca să mă pot căsători cu fata din interes,/ să capăt fără probleme cetăţenie franceză, belgiană sau germană/ aidoma golanului pe care l-am întâlnit acum douăzeci de ani în trenul de Novosibirsk şi care visa să fugă din Estul Sălbatic tocmai în Israel, însurându- se cu o evreică bătrână,/ considerând femeia nu un lux, ci un mijloc de transport, fără complexe creştine, luând în considerare faptul că, la urma urmelor, şi Iisus e rodul unui ménage à trois”.

Lucrarea a fost deja publicată în trei limbi de mare circulaţie, engleză, franceză şi olandeză şi prezentată la Barcelona, Bruxelles şi Praga. Poetul Mircea Dinescu, citat de Evenimentul Zilei, susţine, cu ironie şi umor, dreptul la libera circulaţie în interiorul Uniunii Europene şi încurajează libertatea dincolo de diferenţele religioase sau culturale care există între cetăţenii europeni.

„În timp ce intrarea în vigoare a Constituţiei europene trenează din cauza neratificării acesteia de către unele dintre ţările membre ale Uniunii, se pare că poeţii joacă un rol de avangardă, găsind „soluţia” de a unifica Europa”, scrie Traian Danciu în Evenimentul Zilei.

Proiectul „Constituţia europeană în versuri” a fost iniţiat în 2008 de un grup de artişti belgieni, numit „Brussels Poetry Collective”, şi lansat în cadrul festivalului Passaporta.

Poeţii au trimis o primă versiune a Constituţiei poetice unor autori din toate colţurile Europei – 50 de poeţi originari din Europa, de la laureatul Premiului Nobel, irlandezul Seamus Heaney, până la Eva Cox, autoarea de origine austriacă stabilită în Australia.

Rezultatul este un text cuprins pe aproximativ 100 de pagini, care oglindeşte nu numai gândirea europeană, ci, simbolic, şi problema cu care se confruntă Uniunea Europeană. Fiecare autor şi-a scris contribuţia în propria sa limbă, iar iniţiatorii au „remixat” textele. Textul este împărţit în opt capitole structurate în paragrafe cu titluri generice care se bazează pe cele reale ale Constituţiei. S-a tradus până în prezent în franceză, engleză şi olandeză, urmând să fie tradus în mai multe limbi.

Ce bine că eşti

de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

1979

Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

basarabia

de Liviu Ofileanu

îmi petrec serile pe balcon şi mă uit la răsărit
dacă sunt abătut
citesc din Scriptură
încerc să mă bucur de tristeţe ca în prima zi

(am auzit că un iepure a surzit în urma unui cântec)
spuneam că mă bucur
ca şi cum m-aş juca printre lacrimi
abandonat cuvântului de ieri
tulburat de pioşenia celui care urmează

să iubesc fericit (se poate altfel?) o evă cultă
capul să depăşească în dimensiuni arcul de triumf
să muncesc
să gândesc (deja e o eroare în opţiuni)
să gândesc întâi la ceea ce trebuie să muncesc

să cred şi să sper
să mănânc pâinea câştigată cu sudoarea frunţii
să beau măsurat din leafa mea cinstită
să votez comunişti şi cadavre
adică nu
asta nu se scrie dar de ce o fac Doamne(?)

urmează o listă cu asigurări de fericire domestică
dar Eu constat că dimpotrivă
viaţa e o tragedie comică
dragostea îşi mutilează îndrăgostiţii
viaţa ucide oamenii

chiar dacă am sugruma toate clopotele
chiar dacă am duce naţionalismul până în coreea
xenofobia în catacombele creştinismului
omul tot om rămâne
sofistul care încalcă primul ceea ce afirmă

e rău că "sângele doar cu sânge se spală"
e bine că "sângele nu se face niciodată apă"
e rău că sângele se acreşte şi ajunge oţet
orice lucru în exces modifică fluxul gândirii
meduzele
nu au tangenţe cu sunetul
ştim că sunetul e un soi de lupă în creier

şi totuşi
oare cum ar fi arătat ana lu' manole
frumuseţea tipică plaiului
ţăranca trupeşă bisericoasă
o prostănacă atrasă de mirtul unei bărbi meditative(?)

şi totuşi
nu i-am văzut un obraz precum al lunii
surâsul pietrificat pe chipurile aglutinate
în bulevardul revoluţiilor din '89 şi 2009?

nu i-am înţeles surâsul care anula veacuri de umilinţă
surâsul feciorelnic al libertăţii
chiar dacă trupurile putrezeau în aer şi uitare
ANA IEŞISE DIN ZID
pruncucidul era metafora vieţii mereu confiscate

îmbătrânim şi nu o vedem pe ana despletită ana
bombele dau cu tesla morţii strat după strat
icter negru/ciumă roşie
nimic
excavatorul întoarce pământul biserica:
nimic

urmele sunt acolo
ana nicăieri!

Doina

de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân' la mare

Vin muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân' în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul - frate cu românul -

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă -

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las' arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codri-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară -

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!