miercuri, 4 august 2010

Romanţă fără muzică

de Ion Minulescu

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

joi, 24 decembrie 2009

În seara de Crăciun

de George Coşbuc

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul,
Iar noi, pe lângă mama
stând,
De mult uitarăm jocul!

E noapte. Patul e făcut.
Dar cine să se culce
Când mama spune de Isus,
Cu glasu-i rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos
în frig,
În ieslea cea săraca,
Cum boul peste el suflă,
Căldură ca să-i facă.

Crăciunul, ziua care nu este zi...

Crăciunul are legătură directă cu o sărbătoare druidă sau satanică. În timpurile păgâne, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mama a dat naştere copilului Zeu Soare. Sărbătoarea druidă avută în vedere se mai numește şi Yula, iar această zi se numea „ziua care nu este zi“.

Mai târziu, în vremea romanilor, sărbătoarea druidă s-a transformat în serbările închinate lui Saturn şi Mithras. Această sărbătoare romană avea menirea de a venera soarele şi a ajuns în Roma din Siria. Cultul Sol Invictus le aducea aminte oamenilor că iarna nu este veșnică, iar viața continuă cu mare bucurie odată cu trecerea ultimei zile de iarnă, 21 decembrie. Romanii sărbătoreau saturnaliile între 17 şi 24 decembrie.

În anul AD 274, solstiţiul a căzut pe 25 decembrie. Împăratul Roman Aurelian a proclamat dată ca „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii soarelui invincibil. În AD 320, Papa Julius I a menţionat 25 decembrie ca data oficială a naşterii lui Iisus Christos.

În AD 325, Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin, a introdus Crăciunul ca o sărbătoare fixă pe 25 decembrie. A mai introdus şi Duminică, în a 7-a zi din săptămână, şi o „sărbătoare mobilă” – Paştele. În AD 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor săi să celebreze naşterea lui Iisus pe 25 decembrie.

După Orator.ro

marți, 1 decembrie 2009

Hora Unirii

În cinstea Zilei de 1 Decembrie 1918

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!