(ieri şi azi)

Boemă primordială

Valuri, acorduri, romantism...

* * *

În căutarea sinelui...

* * *

MUZA: Nu ştiu ce-mi veni, dar îmi dau seama că fiind absolut necunoscută pentru un anumit spaţiu, mai cu seama cel virtual, am… hotărât să ies puţin din anonimat, nu că aş avea nevoie de acest lucru!

Chiar dacă este foarte ispititore propunerea pe care mi-ai făcut-o aseară, de a-mi crea un blog, totuşi voi încerca să-mi motivez reticenţa pe care o am vis-à-vis de acesta.

Aşa cum ţi-am zis în câteva rânduri, am cochetat şi eu cu practica jurnalistică, dar atunci când unele articole au început să fie cenzurate, unele dintre ele nefiind publicate pe motiv ca „nu corespund cu politica editorială”, m-am decis să abandonez şi să las pe alţii să se conformeze cu rigorile impuse (oricum e o poveste lungă şi tare plictisitoare). Acum, e adevarăt că destul de sporadic, mai public, iar acest lucru se simte în calitatea articolelor. (Nu sunt cele mai reprezentative articole, dar, dacă dai un search pe pagina celor de la Contrafort, mă vei regăsi şi acolo).

Totuşi, trebuie să recunosc că mi-a plăcut întotdeauna „să mă joc” cu (,) cuvântul şi, realizând importanţa acestuia, în general, am găsit o alternativă – să nu-l utilizez separat, dar să-l „combin” cu propria-mi imagine. În ce constă această alchimie? Mă bucur de o mai mare vizibilitate şi receptivitate din partea persoanelor cu care colaborez. Cu câteva proiecte la activ, unele în desfăşurare, altele pe ultima sută de metri, acest fapt mă ajută foarte mult să mă regăsesc.

* * *

Îmi place foarte mult să comunic, dar LIVE, acesta poate e şi motivul pentru care am preferat ca prelegerile mele de la Academie să le transform într-un adevărat dialog între

mine şi studenţi, ceea ce mi-a cam lipsit la facultate. Cred că cea mai frumoasă recunoştinţă pe care am „primit”-o în urma acestei experienţe a fost atunci când o studentă (din motive medicale, nu a frecventat aproape întregul semestru) s-a apropiat de mine şi, cu emoţii, mi-a mărturisit că ceea ce i-a lipsit în perioada în care a fost spitalizată au fost orele de curs susţinute de mine (trebuie să recunosc, m-a cam copleşit!). Nu vreau să sune ca o laudă de sine, dar, sincer, acest lucru mă motivează de fiecare dată să continui drumul ales.

Şi... revenind la blog… După ce mi-au citit unele însemări, amicii îmi dau mari şanse de reuşită şi în acest domeniu, dar cred că vremea poveştilor încă nu a venit… :)

Apropo, ştii ce mai înseamnă pasiune? Când realizezi că visele tale sunt în ceea ce faci, deşi o mare parte din

tre ele le-ai implinit.

Sorry, poate ţi-am răpit deja prea mult din timp, dar aşa sunt eu… taaaaaaaaare vorbăreaţă!!! ;)

* * *

PEGAS: :) ...am citit.

Nu-mi vine să te iert: mi-ai răpit foarte mult timp pe parcursul lecturii! :)))

Am citit cu mare interes ceea ce mi-ai scris. Am înţeles că eşti o fiinţă a cuvintelor offline. Aşa, probabil, îmi mai pot explica gestul tău de a-mi expedia acest lung mesaj pe Facebook, de vreme ce eram online pe YM şi am fi putut să ne "explicăm" acolo. ;)

Cât despre viitorul tău blog, sunt sigur că va fi. Foarte curând. Ai să vezi, aşa ai să poţi intra în contact cu publicul tău mai repede decât la cursuri. Mai mult, te vei regăsi într-o altă lumină, pentru că, publicând pe blog, măcar o dată pe săptămână, vei fi tot mai mult conştientă de posibilităţile pe care astăzi doar internetul ni le poate oferi.

Succes! ;)