marți, 16 iunie 2009

basarabia


îmi petrec serile pe balcon şi mă uit la răsărit
dacă sunt abătut
citesc din Scriptură
încerc să mă bucur de tristeţe ca în prima zi

(am auzit că un iepure a surzit în urma unui cântec)
spuneam că mă bucur
ca şi cum m-aş juca printre lacrimi
abandonat cuvântului de ieri
tulburat de pioşenia celui care urmează

să iubesc fericit (se poate altfel?) o evă cultă
capul să depăşească în dimensiuni arcul de triumf
să muncesc
să gândesc (deja e o eroare în opţiuni)
să gândesc întâi la ceea ce trebuie să muncesc

să cred şi să sper
să mănânc pâinea câştigată cu sudoarea frunţii
să beau măsurat din leafa mea cinstită
să votez comunişti şi cadavre
adică nu
asta nu se scrie dar de ce o fac Doamne(?)

urmează o listă cu asigurări de fericire domestică
dar Eu constat că dimpotrivă
viaţa e o tragedie comică
dragostea îşi mutilează îndrăgostiţii
viaţa ucide oamenii

chiar dacă am sugruma toate clopotele
chiar dacă am duce naţionalismul până în coreea
xenofobia în catacombele creştinismului
omul tot om rămâne
sofistul care încalcă primul ceea ce afirmă

e rău că "sângele doar cu sânge se spală"
e bine că "sângele nu se face niciodată apă"
e rău că sângele se acreşte şi ajunge oţet
orice lucru în exces modifică fluxul gândirii
meduzele
nu au tangenţe cu sunetul
ştim că sunetul e un soi de lupă în creier

şi totuşi
oare cum ar fi arătat ana lu' manole
frumuseţea tipică plaiului
ţăranca trupeşă bisericoasă
o prostănacă atrasă de mirtul unei bărbi meditative(?)

şi totuşi
nu i-am văzut un obraz precum al lunii
surâsul pietrificat pe chipurile aglutinate
în bulevardul revoluţiilor din '89 şi 2009?

nu i-am înţeles surâsul care anula veacuri de umilinţă
surâsul feciorelnic al libertăţii
chiar dacă trupurile putrezeau în aer şi uitare
ANA IEŞISE DIN ZID
pruncucidul era metafora vieţii mereu confiscate

îmbătrânim şi nu o vedem pe ana despletită ana
bombele dau cu tesla morţii strat după strat
icter negru/ciumă roşie
nimic
excavatorul întoarce pământul biserica:
nimic

urmele sunt acolo
ana nicăieri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu