Crăciunul, ziua care nu este zi...

Crăciunul are legătură directă cu o sărbătoare druidă sau satanică. În timpurile păgâne, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mama a dat naştere copilului Zeu Soare. Sărbătoarea druidă avută în vedere se mai numește şi Yula, iar această zi se numea „ziua care nu este zi“.

Mai târziu, în vremea romanilor, sărbătoarea druidă s-a transformat în serbările închinate lui Saturn şi Mithras. Această sărbătoare romană avea menirea de a venera soarele şi a ajuns în Roma din Siria. Cultul Sol Invictus le aducea aminte oamenilor că iarna nu este veșnică, iar viața continuă cu mare bucurie odată cu trecerea ultimei zile de iarnă, 21 decembrie. Romanii sărbătoreau saturnaliile între 17 şi 24 decembrie.

În anul AD 274, solstiţiul a căzut pe 25 decembrie. Împăratul Roman Aurelian a proclamat dată ca „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii soarelui invincibil. În AD 320, Papa Julius I a menţionat 25 decembrie ca data oficială a naşterii lui Iisus Christos.

În AD 325, Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin, a introdus Crăciunul ca o sărbătoare fixă pe 25 decembrie. A mai introdus şi Duminică, în a 7-a zi din săptămână, şi o „sărbătoare mobilă” – Paştele. În AD 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor săi să celebreze naşterea lui Iisus pe 25 decembrie.

După Orator.ro

Hora Unirii

În cinstea Zilei de 1 Decembrie 1918

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;

Căci rămîne stînca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul

Spada ta de sînge duşman fumegînd,

Şi deasupra idrei fluture cu vîntul

Visul tău de glorii falnic triumfînd,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surîzînd,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,

El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

Tînără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţă în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mîndrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

(Wikisource)

(ieri şi azi)

Boemă primordială

Valuri, acorduri, romantism...

* * *

În căutarea sinelui...

* * *

MUZA: Nu ştiu ce-mi veni, dar îmi dau seama că fiind absolut necunoscută pentru un anumit spaţiu, mai cu seama cel virtual, am… hotărât să ies puţin din anonimat, nu că aş avea nevoie de acest lucru!

Chiar dacă este foarte ispititore propunerea pe care mi-ai făcut-o aseară, de a-mi crea un blog, totuşi voi încerca să-mi motivez reticenţa pe care o am vis-à-vis de acesta.

Aşa cum ţi-am zis în câteva rânduri, am cochetat şi eu cu practica jurnalistică, dar atunci când unele articole au început să fie cenzurate, unele dintre ele nefiind publicate pe motiv ca „nu corespund cu politica editorială”, m-am decis să abandonez şi să las pe alţii să se conformeze cu rigorile impuse (oricum e o poveste lungă şi tare plictisitoare). Acum, e adevarăt că destul de sporadic, mai public, iar acest lucru se simte în calitatea articolelor. (Nu sunt cele mai reprezentative articole, dar, dacă dai un search pe pagina celor de la Contrafort, mă vei regăsi şi acolo).

Totuşi, trebuie să recunosc că mi-a plăcut întotdeauna „să mă joc” cu (,) cuvântul şi, realizând importanţa acestuia, în general, am găsit o alternativă – să nu-l utilizez separat, dar să-l „combin” cu propria-mi imagine. În ce constă această alchimie? Mă bucur de o mai mare vizibilitate şi receptivitate din partea persoanelor cu care colaborez. Cu câteva proiecte la activ, unele în desfăşurare, altele pe ultima sută de metri, acest fapt mă ajută foarte mult să mă regăsesc.

* * *

Îmi place foarte mult să comunic, dar LIVE, acesta poate e şi motivul pentru care am preferat ca prelegerile mele de la Academie să le transform într-un adevărat dialog între

mine şi studenţi, ceea ce mi-a cam lipsit la facultate. Cred că cea mai frumoasă recunoştinţă pe care am „primit”-o în urma acestei experienţe a fost atunci când o studentă (din motive medicale, nu a frecventat aproape întregul semestru) s-a apropiat de mine şi, cu emoţii, mi-a mărturisit că ceea ce i-a lipsit în perioada în care a fost spitalizată au fost orele de curs susţinute de mine (trebuie să recunosc, m-a cam copleşit!). Nu vreau să sune ca o laudă de sine, dar, sincer, acest lucru mă motivează de fiecare dată să continui drumul ales.

Şi... revenind la blog… După ce mi-au citit unele însemări, amicii îmi dau mari şanse de reuşită şi în acest domeniu, dar cred că vremea poveştilor încă nu a venit… :)

Apropo, ştii ce mai înseamnă pasiune? Când realizezi că visele tale sunt în ceea ce faci, deşi o mare parte din

tre ele le-ai implinit.

Sorry, poate ţi-am răpit deja prea mult din timp, dar aşa sunt eu… taaaaaaaaare vorbăreaţă!!! ;)

* * *

PEGAS: :) ...am citit.

Nu-mi vine să te iert: mi-ai răpit foarte mult timp pe parcursul lecturii! :)))

Am citit cu mare interes ceea ce mi-ai scris. Am înţeles că eşti o fiinţă a cuvintelor offline. Aşa, probabil, îmi mai pot explica gestul tău de a-mi expedia acest lung mesaj pe Facebook, de vreme ce eram online pe YM şi am fi putut să ne "explicăm" acolo. ;)

Cât despre viitorul tău blog, sunt sigur că va fi. Foarte curând. Ai să vezi, aşa ai să poţi intra în contact cu publicul tău mai repede decât la cursuri. Mai mult, te vei regăsi într-o altă lumină, pentru că, publicând pe blog, măcar o dată pe săptămână, vei fi tot mai mult conştientă de posibilităţile pe care astăzi doar internetul ni le poate oferi.

Succes! ;)

Haos primordial...

WANDERING MINDLESS from Larry Carlson on Vimeo.

Apocalipsă...

Sursa: Larry Carlson

Anticomunismul are de joi un nume răsunător: Herta Müller

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller a câştigat joi Premiul Nobel pentru Literatură, lăsând în urmă scriitori uriaşi precum Amos Oz şi Philip Roth. La o jumătate de oră de la înnobelare, cărţile Hertei Muller începuseră să dispară din librăriile româneşti, iar intelectualii au omagiat-o ca pe cea care a adus, în sfârşit, mult visatul Nobel pentru literatură României. Autoarea, în schimb, care a plecat în Germania în 1987, spunea cu francheţe în urmă cu un an că dacă ar fi fost să rămână să trăiască în România ar fi înnebunit.

Scriitoarea germană Herta Müller a câştigat joi Premiul Nobel pentru Literatură pe 2009, pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării au anunţat agenţiile străine de ştiri, citând Comitetul Nobel. Herta Müller se afla la a treia nominalizare din partea guvernului german, dar nu aştepta premiul cu sufletul la gură, după cum spunea în urmă cu un an în Cotidianul: “E şi ăsta un premiu, nu te face mai bun sau mai rău. Dacă eşti pe o listă, eşti pe o listă lângă sute de scriitori din toată lumea. Nu aş vrea să ajung să stau să aştept aşa ceva.

Aş fi foarte săracă. Cred că Günter Grass a aşteptat zeci de ani să primească Premiul Nobel. Sunt scriitori care au povestit că au aşteptat zeci de ani un telefon de la Academie şi au fost nenorociţi pentru că nu l-au primit”. Tocmai Günter Grass, laureat al Nobelului pentru Literatură în 1999, a fost printre primii care au felicitat-o public pentru premiu: "Sunt impresionat şi foarte mulţumit, pentru că ea este o foarte bună romancieră. Trebuie să mărturisesc că favoritul meu era Amos Oz, dar vreau să subliniez să membrii Comitetului Nobel au luat o decizie foarte bună", a spus Grass, citat de AFP.

Preşedintele Academiei Suedeze, Peter Englund, care a sunat la ea acasă să-i dea vestea, a spus că scriitoarea a fost copleşită. "Când am sunat să anunţăm, ne-a răspuns soţul ei, care i-a înmânat telefonul. Herta Müller a fost total copleşită şi a început să râdă într-un mod cu totul minunat. I-au lipsit cu totul cuvintele. Dar ea a promis că până la decernarea premiului, la 10 decembrie, îşi va recăpăta graiul", a povestit Englund. "Sunt foarte surprinsă şi încă nu pot să cred, mai multe nu pot să zic pe moment", a declarat însăşi Herta Müller pentru “Bild”.

Criticul literar Nicolae Manolescu e entuziasmat că Herta Muller a primit premiul Nobel: “Doamne sfinte! Şi ce companie a avut, Philip Roth, Amos Oz, mi se pare extraordinar. Şi juriul s-a orientat foarte bine, pentru că ea nu e doar o bună prozatoare, ci şi o publicistă extraordinară, un om de atitudine, dintr-o bucată, care nu negociază valorile. Nu-şi neagă rădăcinile, opera ei este nu preocupată, ci obsedată de România”. Ioana Gruenwald, directorul Centrului de Carte Germană, crede că ultima carte a Hertei Müller a cântărit greu în decizia Academiei Suedeze. “«Atteschaukel» a fost începută împreună cu poetul Oskar Pastior, care între timp a murit, iar Herta a scris singură cartea. A avut nişte recenzii senzaţionale în Germania şi se află pe lista scurtă a Premiului Naţional al cărţii, cel mai prestigios premiu de carte din Germania.” Atât reprezentanţii Editurii Polirom, cât şi ai Editurii Humanitas spun că se află acum în negocieri cu Hanser, editura germană la care publică Herta Müller, pentru cumpărarea drepturilor de autor pe ultima ei carte.

Născută la Niţchidorf, în Banat, în 1953, Herta Müller s-a alăturat în anii ’70 grupului Aktionsgruppe Banat, un cerc de tineri autori de limbă germană care se opuneau dictaturii şi cereau libertate de exprimare. A fost persecutată de Securitate şi trimisă să muncească în fabrică pentru că n-a vrut cu nici un chip să devină informator, hărţuită permanent şi cenzurată chiar de la prima carte, “Ţinuturile joase” (1982). În 1987 a emigrat cu soţul ei în Germania. “Fiecare carte a acestei scriitoare germane născute în Banatul românesc, indiferent de genul abordat, poartă amprenta terorii secrete care nu poate fi ştearsă din memoria ei. În cărţile Hertei Müller, Securitatea nu este doar o instituţie represivă, ea îmbracă toate aspectele răului uman: de la umilinţă şi hărţuire până la frică, tortură şi moarte”, scria Nora Iuga, traducătoarea Hertei Müller. Nici astăzi, autoarea de origine română nu se simte în România ca acasă: “Dosarele sunt închise. Se arată numai selectiv. Oamenii din fostul sistem au tărăganat lucrurile ştiind că timpul lucrează pentru ei. Trebuie să spun că şi populaţia e de vină. CNSAS-ul n-a avut rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă pentru că oamenii nu s-au interesat. Ce-au făcut intelectualii? Ce-a făcut Uniunea Scriitorilor? Ce-au făcut universitarii, medicii, popii, biserica?”

Sursa: Cotidianul.ro

Vedeţi AICI o listă cu laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.