f l o r i l e g i u

Mircea Cărtărescu: De ce iubim femeile

2011-01-14T23:48:00.004+02:00

Romanţă fără muzică

2010-08-04T16:02:00.000+03:00

de Ion Minulescu

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

Dragoste la prima vedere

2010-02-20T14:36:00.003+02:00

Circumvoluţiuni IT

2010-02-13T12:34:00.002+02:00

Alchimie universală

2010-02-13T12:22:00.002+02:00

Chateau

2009-12-26T18:40:00.001+02:00

În seara de Crăciun

2009-12-24T23:08:00.003+02:00

de George Coşbuc

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul,
Iar noi, pe lângă mama
stând,
De mult uitarăm jocul!

E noapte. Patul e făcut.
Dar cine să se culce
Când mama spune de Isus,
Cu glasu-i rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos
în frig,
În ieslea cea săraca,
Cum boul peste el suflă,
Căldură ca să-i facă.

Crăciunul, ziua care nu este zi...

2009-12-24T22:50:00.002+02:00

Crăciunul are legătură directă cu o sărbătoare druidă sau satanică. În timpurile păgâne, ultima zi de iarnă în emisfera nordică era sărbătorită ca noaptea în care Marea Zeiţă Mama a dat naştere copilului Zeu Soare. Sărbătoarea druidă avută în vedere se mai numește şi Yula, iar această zi se numea „ziua care nu este zi“.

Mai târziu, în vremea romanilor, sărbătoarea druidă s-a transformat în serbările închinate lui Saturn şi Mithras. Această sărbătoare romană avea menirea de a venera soarele şi a ajuns în Roma din Siria. Cultul Sol Invictus le aducea aminte oamenilor că iarna nu este veșnică, iar viața continuă cu mare bucurie odată cu trecerea ultimei zile de iarnă, 21 decembrie. Romanii sărbătoreau saturnaliile între 17 şi 24 decembrie.

În anul AD 274, solstiţiul a căzut pe 25 decembrie. Împăratul Roman Aurelian a proclamat dată ca „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii soarelui invincibil. În AD 320, Papa Julius I a menţionat 25 decembrie ca data oficială a naşterii lui Iisus Christos.

În AD 325, Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin, a introdus Crăciunul ca o sărbătoare fixă pe 25 decembrie. A mai introdus şi Duminică, în a 7-a zi din săptămână, şi o „sărbătoare mobilă” – Paştele. În AD 354, Episcopul Romei Liberius a ordonat în mod oficial credincioşilor săi să celebreze naşterea lui Iisus pe 25 decembrie.

După Orator.ro

Hora Unirii

2009-12-01T11:17:00.000+02:00

În cinstea Zilei de 1 Decembrie 1918

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

2009-12-01T01:22:00.000+02:00

de Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;

Căci rămîne stînca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul

Spada ta de sînge duşman fumegînd,

Şi deasupra idrei fluture cu vîntul

Visul tău de glorii falnic triumfînd,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surîzînd,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,

El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!

Tînără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţă în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mîndrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

(Wikisource)

(ieri şi azi)

2009-11-30T01:38:00.000+02:00

Boemă primordială

2009-11-23T21:45:00.000+02:00

Valuri, acorduri, romantism...

2009-11-12T13:22:00.000+02:00

* * *

În căutarea sinelui...

2009-11-10T14:35:00.000+02:00

* * *

MUZA: Nu ştiu ce-mi veni, dar îmi dau seama că fiind absolut necunoscută pentru un anumit spaţiu, mai cu seama cel virtual, am… hotărât să ies puţin din anonimat, nu că aş avea nevoie de acest lucru!

Chiar dacă este foarte ispititore propunerea pe care mi-ai făcut-o aseară, de a-mi crea un blog, totuşi voi încerca să-mi motivez reticenţa pe care o am vis-à-vis de acesta.

Aşa cum ţi-am zis în câteva rânduri, am cochetat şi eu cu practica jurnalistică, dar atunci când unele articole au început să fie cenzurate, unele dintre ele nefiind publicate pe motiv ca „nu corespund cu politica editorială”, m-am decis să abandonez şi să las pe alţii să se conformeze cu rigorile impuse (oricum e o poveste lungă şi tare plictisitoare). Acum, e adevarăt că destul de sporadic, mai public, iar acest lucru se simte în calitatea articolelor. (Nu sunt cele mai reprezentative articole, dar, dacă dai un search pe pagina celor de la Contrafort, mă vei regăsi şi acolo).

Totuşi, trebuie să recunosc că mi-a plăcut întotdeauna „să mă joc” cu (,) cuvântul şi, realizând importanţa acestuia, în general, am găsit o alternativă – să nu-l utilizez separat, dar să-l „combin” cu propria-mi imagine. În ce constă această alchimie? Mă bucur de o mai mare vizibilitate şi receptivitate din partea persoanelor cu care colaborez. Cu câteva proiecte la activ, unele în desfăşurare, altele pe ultima sută de metri, acest fapt mă ajută foarte mult să mă regăsesc.

* * *

Îmi place foarte mult să comunic, dar LIVE, acesta poate e şi motivul pentru care am preferat ca prelegerile mele de la Academie să le transform într-un adevărat dialog între

mine şi studenţi, ceea ce mi-a cam lipsit la facultate. Cred că cea mai frumoasă recunoştinţă pe care am „primit”-o în urma acestei experienţe a fost atunci când o studentă (din motive medicale, nu a frecventat aproape întregul semestru) s-a apropiat de mine şi, cu emoţii, mi-a mărturisit că ceea ce i-a lipsit în perioada în care a fost spitalizată au fost orele de curs susţinute de mine (trebuie să recunosc, m-a cam copleşit!). Nu vreau să sune ca o laudă de sine, dar, sincer, acest lucru mă motivează de fiecare dată să continui drumul ales.

Şi... revenind la blog… După ce mi-au citit unele însemări, amicii îmi dau mari şanse de reuşită şi în acest domeniu, dar cred că vremea poveştilor încă nu a venit… :)

Apropo, ştii ce mai înseamnă pasiune? Când realizezi că visele tale sunt în ceea ce faci, deşi o mare parte din

tre ele le-ai implinit.

Sorry, poate ţi-am răpit deja prea mult din timp, dar aşa sunt eu… taaaaaaaaare vorbăreaţă!!! ;)

* * *

PEGAS: :) ...am citit.

Nu-mi vine să te iert: mi-ai răpit foarte mult timp pe parcursul lecturii! :)))

Am citit cu mare interes ceea ce mi-ai scris. Am înţeles că eşti o fiinţă a cuvintelor offline. Aşa, probabil, îmi mai pot explica gestul tău de a-mi expedia acest lung mesaj pe Facebook, de vreme ce eram online pe YM şi am fi putut să ne "explicăm" acolo. ;)

Cât despre viitorul tău blog, sunt sigur că va fi. Foarte curând. Ai să vezi, aşa ai să poţi intra în contact cu publicul tău mai repede decât la cursuri. Mai mult, te vei regăsi într-o altă lumină, pentru că, publicând pe blog, măcar o dată pe săptămână, vei fi tot mai mult conştientă de posibilităţile pe care astăzi doar internetul ni le poate oferi.

Succes! ;)

Haos primordial...

2009-10-31T00:52:00.000+02:00

WANDERING MINDLESS from Larry Carlson on Vimeo.

Apocalipsă...

2009-10-31T00:44:00.000+02:00

Sursa: Larry Carlson

Anticomunismul are de joi un nume răsunător: Herta Müller

2009-10-08T21:37:00.000+03:00

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller a câştigat joi Premiul Nobel pentru Literatură, lăsând în urmă scriitori uriaşi precum Amos Oz şi Philip Roth. La o jumătate de oră de la înnobelare, cărţile Hertei Muller începuseră să dispară din librăriile româneşti, iar intelectualii au omagiat-o ca pe cea care a adus, în sfârşit, mult visatul Nobel pentru literatură României. Autoarea, în schimb, care a plecat în Germania în 1987, spunea cu francheţe în urmă cu un an că dacă ar fi fost să rămână să trăiască în România ar fi înnebunit.

Scriitoarea germană Herta Müller a câştigat joi Premiul Nobel pentru Literatură pe 2009, pentru onestitatea prozei în care descrie un peisaj al dezrădăcinării au anunţat agenţiile străine de ştiri, citând Comitetul Nobel. Herta Müller se afla la a treia nominalizare din partea guvernului german, dar nu aştepta premiul cu sufletul la gură, după cum spunea în urmă cu un an în Cotidianul: “E şi ăsta un premiu, nu te face mai bun sau mai rău. Dacă eşti pe o listă, eşti pe o listă lângă sute de scriitori din toată lumea. Nu aş vrea să ajung să stau să aştept aşa ceva.

Aş fi foarte săracă. Cred că Günter Grass a aşteptat zeci de ani să primească Premiul Nobel. Sunt scriitori care au povestit că au aşteptat zeci de ani un telefon de la Academie şi au fost nenorociţi pentru că nu l-au primit”. Tocmai Günter Grass, laureat al Nobelului pentru Literatură în 1999, a fost printre primii care au felicitat-o public pentru premiu: "Sunt impresionat şi foarte mulţumit, pentru că ea este o foarte bună romancieră. Trebuie să mărturisesc că favoritul meu era Amos Oz, dar vreau să subliniez să membrii Comitetului Nobel au luat o decizie foarte bună", a spus Grass, citat de AFP.

Preşedintele Academiei Suedeze, Peter Englund, care a sunat la ea acasă să-i dea vestea, a spus că scriitoarea a fost copleşită. "Când am sunat să anunţăm, ne-a răspuns soţul ei, care i-a înmânat telefonul. Herta Müller a fost total copleşită şi a început să râdă într-un mod cu totul minunat. I-au lipsit cu totul cuvintele. Dar ea a promis că până la decernarea premiului, la 10 decembrie, îşi va recăpăta graiul", a povestit Englund. "Sunt foarte surprinsă şi încă nu pot să cred, mai multe nu pot să zic pe moment", a declarat însăşi Herta Müller pentru “Bild”.

Criticul literar Nicolae Manolescu e entuziasmat că Herta Muller a primit premiul Nobel: “Doamne sfinte! Şi ce companie a avut, Philip Roth, Amos Oz, mi se pare extraordinar. Şi juriul s-a orientat foarte bine, pentru că ea nu e doar o bună prozatoare, ci şi o publicistă extraordinară, un om de atitudine, dintr-o bucată, care nu negociază valorile. Nu-şi neagă rădăcinile, opera ei este nu preocupată, ci obsedată de România”. Ioana Gruenwald, directorul Centrului de Carte Germană, crede că ultima carte a Hertei Müller a cântărit greu în decizia Academiei Suedeze. “«Atteschaukel» a fost începută împreună cu poetul Oskar Pastior, care între timp a murit, iar Herta a scris singură cartea. A avut nişte recenzii senzaţionale în Germania şi se află pe lista scurtă a Premiului Naţional al cărţii, cel mai prestigios premiu de carte din Germania.” Atât reprezentanţii Editurii Polirom, cât şi ai Editurii Humanitas spun că se află acum în negocieri cu Hanser, editura germană la care publică Herta Müller, pentru cumpărarea drepturilor de autor pe ultima ei carte.

Născută la Niţchidorf, în Banat, în 1953, Herta Müller s-a alăturat în anii ’70 grupului Aktionsgruppe Banat, un cerc de tineri autori de limbă germană care se opuneau dictaturii şi cereau libertate de exprimare. A fost persecutată de Securitate şi trimisă să muncească în fabrică pentru că n-a vrut cu nici un chip să devină informator, hărţuită permanent şi cenzurată chiar de la prima carte, “Ţinuturile joase” (1982). În 1987 a emigrat cu soţul ei în Germania. “Fiecare carte a acestei scriitoare germane născute în Banatul românesc, indiferent de genul abordat, poartă amprenta terorii secrete care nu poate fi ştearsă din memoria ei. În cărţile Hertei Müller, Securitatea nu este doar o instituţie represivă, ea îmbracă toate aspectele răului uman: de la umilinţă şi hărţuire până la frică, tortură şi moarte”, scria Nora Iuga, traducătoarea Hertei Müller. Nici astăzi, autoarea de origine română nu se simte în România ca acasă: “Dosarele sunt închise. Se arată numai selectiv. Oamenii din fostul sistem au tărăganat lucrurile ştiind că timpul lucrează pentru ei. Trebuie să spun că şi populaţia e de vină. CNSAS-ul n-a avut rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă pentru că oamenii nu s-au interesat. Ce-au făcut intelectualii? Ce-a făcut Uniunea Scriitorilor? Ce-au făcut universitarii, medicii, popii, biserica?”

Sursa: Cotidianul.ro

Vedeţi AICI o listă cu laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură.

O poveste de dragoste...

2009-09-26T23:22:00.000+03:00

Angoasă...

2009-09-22T23:38:00.000+03:00

Sângele nostru

2009-09-16T20:06:00.000+03:00

de Eugeniu Coşeriu

Din sângele nostru
s-au hrănit câteva popoare.

Din sângele nostru
s-au născut
poeţi şi cărturari ruşi.
Mai ruşi decât ruşii.

Din sângele nostru
s-au născut
voievozi şi regi maghiari,
hatmani de cazaci,
fruntaşi albanezi,
fruntaşi sârbi,
fruntaşi chirgizi.

Din sângele nostru
s-au născut
cărmuitori,
eroi şi vlădici greci.
Mai greci decât grecii.
Dar să nu vă temeţi!

Nu! Nu vă cerem să ni-l daţi înapoi
– sângele
pe care vi l-am dăruit
la nord şi la sud de Dunăre!

Vă rugăm numai să nu ni-l cereţi
şi pe cel
pe cale îl mai avem.
Lăsaţi-ne şi nouă măcar câteva picături
ca să ne putem înfăţişa cu ele
ca noi înşine la judecata de apoi.

LETTRE A MA MERE

2009-09-13T19:59:00.000+03:00

De neamul moldovenilor (Predoslovie)

2009-08-27T16:08:00.000+03:00

În august ne-am întîlnit...

2009-08-27T01:15:00.000+03:00

Ştefan Petrache - În august
Asculta mai multe audio Muzica

Lumina raiului

2009-08-09T17:00:00.000+03:00

de Lucian Blaga

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr'de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!

Viaţa mea se iluminează

2009-08-06T17:00:00.000+03:00

de Nichita Stănescu

Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pământul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.

Remember The Time

2009-08-05T02:32:00.000+03:00

Michael Jackson - Remember The Time - Watch more Music Videos at Vodpod.

În fiecare zi

2009-08-05T00:07:00.000+03:00

de Romulus Vulpescu

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

De ce iubim femeile

2009-08-04T23:13:00.000+03:00

06 - Mircea Cartarescu - De Ce Iubim Femeile
Asculta mai multe audio Divertisment

Pentru că au sîni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză cînd le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă. Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zîmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lîngă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale cînd le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servituţile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sînt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sîcîitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă. Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles. Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti. Pentru că se trag din fetiţe. Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără să le intereseze cine cîştigă. Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptînd să le admiri cînd sînt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor. Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi. Pentru că au un fel de-a gîndi care te scoate din minţi. Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci cînd te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din cînd în cînd mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sînt oameni, oameni ca şi tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionînd mici observaţii şi schiţînd subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic, ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sînt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii. Pentru că le înnebuneşte Angie al Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gîndacilor de bucătărie. Pentru că pînă şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe. Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirîndu-te ce mici suprafeţe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări, embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gîndesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-1 văd în troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că nu-ţi pun mîna pe fund decît în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decît în mintea bărbaţilor. Pentru că sînt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, cînd timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale. Pentru că sînt femei, pentru că nu sînt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

Iubind în taină...

2009-08-02T01:18:00.000+03:00

de Mihai Eminescu

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi.

Izvorul nopţii

2009-07-21T17:50:00.000+03:00

de Lucian Blaga

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste seşuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

Când ai nevoie de dragoste

2009-07-08T02:07:00.000+03:00

de Mircea Cărtărescu

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

Şah

2009-07-05T01:10:00.001+03:00

de Marin Sorescu

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce)
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar,uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margin.
- O să-ţi dau şah şi-ţi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.

Eu îmi aprind o ţigară
Şi continui partida.

Rondelul rozelor ce mor

2009-07-01T12:42:00.000+03:00

de Alexandru Macedonski

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine -
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine,
Duioase-şi pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.

Hora Unirii

2009-06-23T20:09:00.000+03:00

de Vasile Alecsandri

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi omenie!

Măi muntene, măi vecine,
Vină să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire,
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o făptură şi de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină,
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-1 secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

Ar trebui

2009-06-19T14:58:00.000+03:00

de Ana Blandiana

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu..

Preludiu muzical

2009-06-19T04:16:00.000+03:00

Trebuiau să poarte un nume

2009-06-19T02:00:00.000+03:00

de Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrîn,
Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii -
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.

În timpul care le rămînea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptăţii,
ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

În fericire

2009-06-18T23:35:00.000+03:00

de George Bacovia

Sunt clipe când toate le am...
Tăcute, duioase psihoze -
Frumoase poveşti ca visuri de roze...
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am...
Viaţa se duce-n şir de cuvinte -
Un cântec de mult... înainte...
Momente când toate le am...

Constituţia UE în versuri

2009-06-18T00:56:00.000+03:00

de Traian Danciu

Conducătorii europeni nu reuşesc să-i convingă pe concetăţenii lor să accepte noul proiect de constituţie. Nu contează: un colectiv de artişti a decis să rescrie documentul în versuri. Poetic şi suprarealist.

„Aşa cum Shakespeare îşi poate permite/ să-şi sufle nasul în batista Desdemonei,/ vreau şi eu să mă joc de-a toreadorul cu taurul ce a răpit-o pe Europa,/ să-l răpun înfigându-i pixul meu cu cerneală simpatică între coarne”, astfel începe articolul 44 al Constituţiei europene în versuri. Citim mai departe : „ca să mă pot căsători cu fata din interes,/ să capăt fără probleme cetăţenie franceză, belgiană sau germană/ aidoma golanului pe care l-am întâlnit acum douăzeci de ani în trenul de Novosibirsk şi care visa să fugă din Estul Sălbatic tocmai în Israel, însurându- se cu o evreică bătrână,/ considerând femeia nu un lux, ci un mijloc de transport, fără complexe creştine, luând în considerare faptul că, la urma urmelor, şi Iisus e rodul unui ménage à trois”.

Lucrarea a fost deja publicată în trei limbi de mare circulaţie, engleză, franceză şi olandeză şi prezentată la Barcelona, Bruxelles şi Praga. Poetul Mircea Dinescu, citat de Evenimentul Zilei, susţine, cu ironie şi umor, dreptul la libera circulaţie în interiorul Uniunii Europene şi încurajează libertatea dincolo de diferenţele religioase sau culturale care există între cetăţenii europeni.

„În timp ce intrarea în vigoare a Constituţiei europene trenează din cauza neratificării acesteia de către unele dintre ţările membre ale Uniunii, se pare că poeţii joacă un rol de avangardă, găsind „soluţia” de a unifica Europa”, scrie Traian Danciu în Evenimentul Zilei.

Proiectul „Constituţia europeană în versuri” a fost iniţiat în 2008 de un grup de artişti belgieni, numit „Brussels Poetry Collective”, şi lansat în cadrul festivalului Passaporta.

Poeţii au trimis o primă versiune a Constituţiei poetice unor autori din toate colţurile Europei – 50 de poeţi originari din Europa, de la laureatul Premiului Nobel, irlandezul Seamus Heaney, până la Eva Cox, autoarea de origine austriacă stabilită în Australia.

Rezultatul este un text cuprins pe aproximativ 100 de pagini, care oglindeşte nu numai gândirea europeană, ci, simbolic, şi problema cu care se confruntă Uniunea Europeană. Fiecare autor şi-a scris contribuţia în propria sa limbă, iar iniţiatorii au „remixat” textele. Textul este împărţit în opt capitole structurate în paragrafe cu titluri generice care se bazează pe cele reale ale Constituţiei. S-a tradus până în prezent în franceză, engleză şi olandeză, urmând să fie tradus în mai multe limbi.

Ce bine că eşti

2009-06-18T00:42:00.000+03:00

de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Analfabeţilor

2009-06-18T00:28:00.001+03:00

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

1979

Flori de mucigai

2009-06-17T18:56:00.000+03:00

de Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

basarabia

2009-06-16T19:02:00.000+03:00

de Liviu Ofileanu

îmi petrec serile pe balcon şi mă uit la răsărit
dacă sunt abătut
citesc din Scriptură
încerc să mă bucur de tristeţe ca în prima zi

(am auzit că un iepure a surzit în urma unui cântec)
spuneam că mă bucur
ca şi cum m-aş juca printre lacrimi
abandonat cuvântului de ieri
tulburat de pioşenia celui care urmează

să iubesc fericit (se poate altfel?) o evă cultă
capul să depăşească în dimensiuni arcul de triumf
să muncesc
să gândesc (deja e o eroare în opţiuni)
să gândesc întâi la ceea ce trebuie să muncesc

să cred şi să sper
să mănânc pâinea câştigată cu sudoarea frunţii
să beau măsurat din leafa mea cinstită
să votez comunişti şi cadavre
adică nu
asta nu se scrie dar de ce o fac Doamne(?)

urmează o listă cu asigurări de fericire domestică
dar Eu constat că dimpotrivă
viaţa e o tragedie comică
dragostea îşi mutilează îndrăgostiţii
viaţa ucide oamenii

chiar dacă am sugruma toate clopotele
chiar dacă am duce naţionalismul până în coreea
xenofobia în catacombele creştinismului
omul tot om rămâne
sofistul care încalcă primul ceea ce afirmă

e rău că "sângele doar cu sânge se spală"
e bine că "sângele nu se face niciodată apă"
e rău că sângele se acreşte şi ajunge oţet
orice lucru în exces modifică fluxul gândirii
meduzele
nu au tangenţe cu sunetul
ştim că sunetul e un soi de lupă în creier

şi totuşi
oare cum ar fi arătat ana lu' manole
frumuseţea tipică plaiului
ţăranca trupeşă bisericoasă
o prostănacă atrasă de mirtul unei bărbi meditative(?)

şi totuşi
nu i-am văzut un obraz precum al lunii
surâsul pietrificat pe chipurile aglutinate
în bulevardul revoluţiilor din '89 şi 2009?

nu i-am înţeles surâsul care anula veacuri de umilinţă
surâsul feciorelnic al libertăţii
chiar dacă trupurile putrezeau în aer şi uitare
ANA IEŞISE DIN ZID
pruncucidul era metafora vieţii mereu confiscate

îmbătrânim şi nu o vedem pe ana despletită ana
bombele dau cu tesla morţii strat după strat
icter negru/ciumă roşie
nimic
excavatorul întoarce pământul biserica:
nimic

urmele sunt acolo
ana nicăieri!

Doina

2009-06-15T23:28:00.000+03:00

de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa

Tot românul plânsu-mi-s-a,

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân' la mare

Vin muscalii de-a călare,

De la mare la Hotin

Mereu calea ne-o aţin;

Din Boian la Vatra-Dornii

Au umplut omida cornii,

Şi străinul te tot paşte

De nu te mai poţi cunoaşte.

Sus la munte, jos pe vale

Şi-au făcut duşmanii cale,

Din Sătmar pân' în Săcele

Numai vaduri ca acele.

Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui.

De la Turnu-n Dorohoi

Curg duşmanii în puhoi

Şi s-aşează pe la noi;

Şi cum vin cu drum de fier

Toate cântecele pier,

Zboară păsările toate

De neagra străinătate;

Numai umbra spinului

La uşa creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,

Codrul - frate cu românul -

De secure se tot pleacă

Şi izvoarele îi seacă -

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,

Mâncă-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria ta,

Tu la Putna nu mai sta,

Las' arhimandritului

Toată grija schitului,

Lasă grija sfinţilor

În sama părinţilor,

Clopotele să le tragă

Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,

Doar s-a-ndura Dumnezeu,

Ca să-ţi mântui neamul tău!

Tu te-nalţă din mormânt,

Să te-aud din corn sunând

Şi Moldova adunând.

De-i suna din corn o dată,

Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori,

Îţi vin codri-n ajutor,

De-i suna a treia oară

Toţi duşmanii or să piară

Din hotară în hotară -

Îndrăgi-i-ar ciorile

Şi spânzurătorile!